Un desert simplu de făcut cu câteva ingrediente pe care le avem aproape tot timpul în bucătărie. Copiii adoră să îl pregătească și să îl mănânce.
Ingrediente
500 g
biscuiți
200 g
zahăr
2 linguri cu vârf
cacao
150 g
unt
100-150 g
nuci
150 g
rahat
100 g
stafide
1 pahar
apă
1/2 linguriță
esentă de rom
Instrucțiuni
Nucile se dau puțin la cuptor și se sfărâmă puțin
Stafidele se înmoaie în rom, lapte sau apă
Într-un vas de inox sau o cratiță se pun zahărul, untul, cacaoa și apa. Se pune vasul pe foc pentru a se topi untul și zahărul. Nu trebuie fierte ci doar încălzit până se topește zahărul.
Biscuiții se sfărâmă în bucăți mici și rahatul se taie bucățele.
Se pun biscuiții, rahatul și stafidele într-un castron.
Peste ingredientele uscate se adaugă lichidul obținut la pct. 3
Se amestecă până se omogenizează și lichidul este înglobat în biscuiți.
Dacă biscuiții sunt foarte uscați se mai poate adăuga puțină apă. Cei mai potriviți sunt biscuiții tari, genul Petit beurre, pentru că rămân întregi și la final se va simți consistența fiecărui ingredient solid. Cei sfărâmicioși, chiar dacă sunt mai gustoși, datorită conținutului mai mare de unt, se vor zdrobi foarte mult și când îi amestecăm cu lichidul se vor face pastă și în cazul de față nu vrem.
Compoziția se întinde pe folie alimentară de plastic și se modelează un sul de aproximativ 25 cm lungime și diametru de 5-6 cm. Ies două suluri din aceste cantități. Se pun la frigider până a doua zi.