Clicky

Fasole bătută cu ceapă prăjită crocantă

bookătărită de Nineta
fasole batuta beans hummus
Porții:
Dificultate:
Descriere

Un preparat cremos din boabe de fasole, îmbogățit cu ulei de măsline, usturoi și ceapă prăjită aurie crocantă, este tot ce ai nevoie pentru o masă simplă și gustoasă.

Ingrediente
500 g
Fasole boabe
3-4 linguri
Ulei de măsline sau de floarea-soarelui
4-5 căței
Usturoi
3-4
Ceapă
Sare
Instrucțiuni

Fierberea fasolei

Am spălat fasolea sub jet de apă rece și am lăsat-o la înmuiat în apă rece timp cel puțin 12 ore sau peste noapte. După ce s-a înmuiat suficient, am clătit fasolea și am pus-o într-o oală mare cu apă proaspătă. Am pus fasolea la fiert la foc mediu. Când a început să facă spumă am adunat-o și după vreo 10 minute am scurs apa și am adăugat apă fierbinte. Am lăsat-o să fiarbă 10 minute și am scurs-o din nou și am adăugat apă fiartă cât să o acopere și am lăsat-o să fiarbă până a devenit moale și ușor de zdrobit cu degetul. Acest lucru poate dura între 1 și 2 ore, în funcție de tipul de fasole și de cât de înmuiată a fost inițial. Am scurs fasolea fiartă, dar am oprit o cană din apa în care a fiert, pentru a o folosi în cazul în care mai trebuie subțiată.

Pentru a se fierbe mai repede folosește oala sub-presiune. După spumuire și primul schimb de apă se închide capacul și se fierbe în jur de 30 minute. De obicei este suficient, dar dacă fasolea este nefiartă trebuie lăsată să se fiarbă până se zdrobește ușor între degete.

Am pus fasolea într-un castron mare împreună cu usturoiul pe care l-am pisat puțin. Am folosit un blender vertical, dar se poate folosi orice fel de blender cu cană pentru a zdrobi fasolea. Cu cel vertical poți face operațiunea direct în vasul în care este fasolea. Am blenduit până am obținut o pastă fină.

Ceapa prăjită crocantă și aurie

Cât fierbe fasolea ne putem ocupa de ceapa prăjită. Dacă ai mâncat doar fasole bătută cu ceapă în sos de roșii, trebuie să încerci și această rețetă cu ceapă prăjită, aurie, subțire și crocantă.

Am curățat 3-4 cepe și le-am tăiat în felii subțiri și apoi solzișori. Nu o tai foarte mic pentru că se poate arde foarte repede la prăjit. Am încins uleiul într-o tigaie adâncă la foc mediu. Am adăugat ceapa tăiată în tigaie amestecând bine pentru a o acoperi cu ulei. Am lăsat-o să se prăjească la foc mediu, amestecând din când în când, până când devine fragedă și căpătă o culoare auriu deschis. Acest proces poate dura aproximativ 10-15 minute, până devine crocantă. Trebuie avută grijă să nu se ardă pentru că gustul devine amărui. După ce ceapa s-a prăjit și a devenit aurie, am scos-o din tigaie pe un șervet de hârtie ca să absoarbă excesul de ulei. Se poate pune un praf de sare peste ceapa prăjită încă fierbinte, care să îi amplifice gustul.

Uleiul de la ceapa prăjită se pune peste fasole

Uleiul în care a fost prăjită ceapa, după ce s-a mai răcit puțin, l-am adăugat peste fasolea bătută. Am amestecat și am mai pus 1-2 linguri, dar nu trebuie completat decât dacă este nevoie, fiecare face după preferință. Fasolea absoarbe bine uleiul și nu se va simți gras. Dacă vrei să o mai subțiezi, poți adăuga câteva linguri sau mai multe din apa păstrată de la fiert. Dacă se dorește un gust mai picant se mai poate adăuga usturoi pisat sau puțin piper. Este un preparat care depinde foarte mult de tipul de fasole pentru că în funcție de ea depinde și timpul de fiert și consistența mai groasă sau mai fluidă. Dar atât consistența, cât și gustul pot fi ajustate.

Ceapa prăjită se umezește foarte repede dacă este așezată peste fasole drept pentru care fasolea o pun într-un vas și ceapa prăjită într-un bol separat.

Fasolea bătută merge foarte bine cu pâine și murături. Pui pe o feliuță de pâine un strat de fasole și acoperi cu ceapă prăjită. O bunătate!

Bineînțeles că se poate sări peste pasul cu fiertul fasolei folosind fasole din conservă, care este gata fiartă. Și dintr-o dată se economisește mult timp. Așa poți face foarte rapid o fasole bătută când ți-e poftă.

{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
{{ options.labels.newReviewButton }}
{{ userData.canReview.message }}

Distribuie pe:

Bookătărită de

Nineta

Alte rețete de la Nineta

Newsletter

Surse de inspirație...

Biscuiți cu ciocolată by Anna Olson
Biscooiți cu ciocolată, o rețetă simplă pentru orice curajos
Anna Olson
Pâine cu maia pas cu pas
Pâine cu maia pas cu pas făcută în Irlanda
Patrick Ryan
Alte rețete de Salată
Anamaria

Salată crocantă cu fasole roșie

Timp preparare: 15 min.

Salată de vară, de iarnă, de ce vrei tu, de post, cu sau fără dezlegare la pește.

0.0/5
Anamaria

Pastă de pește

Timp preparare: 10 min.

O pastă de pește puțin afumată, puțin picantă, puțin acrișoară, servită cu crackers sau pâine prăjită. Este pentru un mic dejun de weekend, gustare sau cină.

0.0/5
Alte rețete cu Fasole
Anamaria

Salată crocantă cu fasole roșie

Timp preparare: 15 min.

Salată de vară, de iarnă, de ce vrei tu, de post, cu sau fără dezlegare la pește.

0.0/5
Alte rețete pentru Aperitive, De post, Vegan, Vegetarian
Anamaria

Supă cremă de praz

Timp preparare: 10 min.
Timp coacere: 30 min.

O supă plină de aromă, căldură și deliciu

0.0/5
Anamaria

Paste cu sos cremos și ciuperci

Timp preparare: 10 min.
Timp coacere: 10 min.

Cui îi plac pastele cremoase, o rețetă simplă și gustoasă, cu șanse mari de a se clasa printre preferate.

5.0/5
Nineta

Sărățele cu chimen

Timp preparare: 15 min.
Timp coacere: 15 min.

Sărățele, sărățele pleacă mâna după ele

0.0/5
ro_RORomanian