Antena 1 anunță o nouă producție pentru fanii domeniului culinar! După cum sună anunțul, va fi primul show TV din România care va combina într-un mod spectaculos gătitul cu călătoriile și aventura, oferindu-le telespectatorilor un spectacol gastronomic, asezonat cu destinații superbe și situații pline de suspans și adrenalină. Nu știu exact cum va ieși, dar prezentarea (platingul) arată bine.
„Chefi fără limite” este filmat în toamna aceasta în Grecia și ne va prezenta savoarea elenă, locuri superbe din Grecia și bonus, aventură.
Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu vor coordona câte o echipă, într-o competiție în care vor să demonstreze că se pot descurca în orice condiții și își pot depăși limitele.
Concurenții vor fi nevoiți de multe ori să își procure singuri ingredintele sau ustensilele, făcând competiția și mai interesantă.
„Eu sunt obișnuit cu aventura, m-am reîmprietenit cu ea acum ceva vreme, iar dacă o combin și cu bucătăria… cred că o să iasă ceva foarte tare! Sunt curios cum se vor descurca și colegii mei, abia aștept să-i văd!”, a declarat chef Bontea, făcând aluzie la participarea sa în Asia Express.
„Eu le-am tot vorbit colegilor mei despre călătorii, știu deja că sunt îndrăgostit de Grecia, așa că să gătesc și să văd cele mai frumoase insule grecești este pentru mine competiția perfectă”, a declarat și chef Scărlătescu.
„Intrăm într-o competiție cu șanse egale. Pentru oamenii de acolo suntem și noi niște concurenți, pentru că nu ne cunosc, nu au auzit de noi. Așa că va trebui să luptăm pentru fiecare probă, fiecare avantaj. Asta va fi taaaare interesant!”, a declarat și chef Dumitrescu.
Show-ul va fi prezentat de Irina Fodor, care va avea alături și un co-prezentator ce va povesti în detaliu despre specificul locului, mâncărurile și ingredientele pentru care este renumită acea zonă.
„Când crezi că aventura a luat sfârșit, afli că se coace una și mai și! Cam asta a fost starea mea când am aflat despre “Chefi fără limite”. Primul gând a fost de regret că mi-am desfăcut bagajul, pentru că mi-ar fi fost mai simplu dacă lăsam lucrurile în troller, așa cum erau:))) Pe de altă parte, m-am bucurat tare mult că ne reluăm ritmul plin de adrenalină așa de repede, pentru că nu mă așteptam la încă o călătorie.
O să explorăm Grecia și insulele ei la pas, cu barca, cu bacul, cu mașina și nu m-aș mira chiar înot, mai ales în cazul chefilor și al echipelor lor:))) O să descoperiți, alături de noi frumusețea necunoscută a acestei țări, cultura ei culinară deosebit de bogată și o să trăiți o aventură care nu seamănă cu ce ați mai văzut până acum”, a declarat Irina Fodor, făcând și ea aluzie la proaspăta întoarcere din Asia Express.
Sursa Antena 1