Clicky

Fine dining living experiences Magazine

Chefi fără limite, noul show de cooking, travel și aventură cu Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu vor fi protagoniști într-o nouă emisiune culinară care va debuta anul acesta la Antena 1. Chefi fără limite se numește noua producție care promite să vă aducă aventuri, peisaje incredibile și mâncare bună.

Antena 1 anunță o nouă producție pentru fanii domeniului culinar! După cum sună anunțul, va fi primul show TV din România care va combina într-un mod spectaculos gătitul cu călătoriile și aventura, oferindu-le telespectatorilor un spectacol gastronomic, asezonat cu destinații superbe și situații pline de suspans și adrenalină. Nu știu exact cum va ieși, dar prezentarea (platingul) arată bine.

„Chefi fără limite” este filmat în toamna aceasta în Grecia și ne va prezenta savoarea elenă, locuri superbe din Grecia și bonus, aventură.

Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu vor coordona câte o echipă, într-o competiție în care vor să demonstreze că se pot descurca în orice condiții și își pot depăși limitele.

Concurenții vor fi nevoiți de multe ori să își procure singuri ingredintele sau ustensilele, făcând competiția și mai interesantă.

„Eu sunt obișnuit cu aventura, m-am reîmprietenit cu ea acum ceva vreme, iar dacă o combin și cu bucătăria… cred că o să iasă ceva foarte tare! Sunt curios cum se vor descurca și colegii mei, abia aștept să-i văd!”, a declarat chef Bontea, făcând aluzie la participarea sa în Asia Express.

„Eu le-am tot vorbit colegilor mei despre călătorii, știu deja că sunt îndrăgostit de Grecia, așa că să gătesc și să văd cele mai frumoase insule grecești este pentru mine competiția perfectă”, a declarat și chef Scărlătescu.

„Intrăm într-o competiție cu șanse egale. Pentru oamenii de acolo suntem și noi niște concurenți, pentru că nu ne cunosc, nu au auzit de noi. Așa că va trebui să luptăm pentru fiecare probă, fiecare avantaj. Asta va fi taaaare interesant!”, a declarat și chef Dumitrescu.

Show-ul va fi prezentat de Irina Fodor, care va avea alături și un co-prezentator ce va povesti în detaliu despre specificul locului, mâncărurile și ingredientele pentru care este renumită acea zonă.

„Când crezi că aventura a luat sfârșit, afli că se coace una și mai și! Cam asta a fost starea mea când am aflat despre “Chefi fără limite”. Primul gând a fost de regret că mi-am desfăcut bagajul, pentru că mi-ar fi fost mai simplu dacă lăsam lucrurile în troller, așa cum erau:))) Pe de altă parte, m-am bucurat tare mult că ne reluăm ritmul plin de adrenalină așa de repede, pentru că nu mă așteptam la încă o călătorie.

O să explorăm Grecia și insulele ei la pas, cu barca, cu bacul, cu mașina și nu m-aș mira chiar înot, mai ales în cazul chefilor și al echipelor lor:))) O să descoperiți, alături de noi frumusețea necunoscută a acestei țări, cultura ei culinară deosebit de bogată și o să trăiți o aventură care nu seamănă cu ce ați mai văzut până acum”, a declarat Irina Fodor, făcând și ea aluzie la proaspăta întoarcere din Asia Express.

Sursa Antena 1

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scris de

Newsletter

Alte noutăți

Rețete delicioase

Anamaria

Ciorbă de cartofi cu tarhon și ciolan afumat

O numim și ciorba din Harghita. Pentru că acolo am găsit-o cel mai des. Și da a trebuit să o facem și noi. Acum și voi.

0.0/5
Nineta

Tort cu blat de bezea, foietaj și două creme la etaj

Timp preparare: 20 min.
Timp coacere: 75 min.

Un tort cremos cu multe straturi, multe texturi, bezea, foietaj, cremă de vanilie și cremă de cacao. Încearcă-l!

0.0/5

Prăjitură cremoasă cu mere

Timp preparare: 10 min.
Timp coacere: 35 min.

Un desert cu multe mere o prăjitură- budincă, cremoasă precum un clafoutis.

0.0/5
Anamaria

Paste cu sos cremos și ciuperci

Timp preparare: 10 min.
Timp coacere: 10 min.

Cui îi plac pastele cremoase, o rețetă simplă și gustoasă, cu șanse mari de a se clasa printre preferate.

5.0/5

Alte rețete delicioase

Rețete cu Vită
Rețete cu Varză
Rețete cu Porc
Rețete cu Pește
Rețete cu Pere
Rețete cu Ouă

Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului si imbunatatirea performantei platformei. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra. Pentru informatii suplimentare, setari si retragerea acceptului, va rugam sa accesati pagina Politica de cookies