O poveste despre deschiderea primului restaurant în Franța – Delicieux
De data asta te invit într-o altă bucătărie, nu să vezi rețete ci un film artistic.
Când un film începe cu niște mâini care frământă făină, ouă, unt până când toate se metamorfozează într-un aluat franțuzesc, umplut cu felii de cartofi și trufe tăiate cu grijă, ce faci? Exactement! Faci ochii mari, înghiți în sec și ca un gourmet-masochist ce ești, freci mânuțele una de alta și te așezi confortabil să vezi mai departe. Dar te previn, acest film franțuzesc te va face să băloșești încă de la primele scene, așa că asigură-te că ai măcar o floricică, două, înainte să te așezi la vizionare.
Dar cum se numește acest preparat artistic? “Délicieux“.
Ești anunțat de la început că povestea pe temă gastronomică are iz de istorie. Urmărind povestea unui maestru bucătar dat afară de la curte pentru îndrăzneala lui de a servi la cină un aperitiv creație proprie neaprobat, filmul devine o poveste despre cum a fost creat primul restaurant din Franța (care pare cam greu de crezut că ar fi fost deschis în mediul rural și nu la Paris, dar chiar nu contează).
Délicieux a regizorului Eric Besnard are loc în 1789 în Franța, anul în care a început Revoluția. Este o perioadă când mâncarea delicioasă era un privilegiu rezervat nobililor, în timp ce oamenii de rând abia aveau ce mânca. Se presupune că în această perioadă a istoriei, oamenii mâncau doar acasă sau în călătorii, nu ieșeau niciodată să mănânce de plăcere. Este momentul când bucătăria franceză s-a democratizat și a devenit disponibilă pentru mase apărând și primele restaurante.
Nu este un film doar pentru gurmanzi, ci pentru oricine dorește să savureze o poveste franțuzească, auncând și o privire în interiorul aristocrației franceze. Până la sfârșit, filmul te va face să crezi că protagoniștii, Pierre și Louise, au inventat cartofii prăjiți și au creat conceptul de restaurant.
Nu este un film puternic de imaginație, ci este plăcut și amuzant, presărat pe alocuri cu umor în stil francez.
Da, mi-a făcut plăcere să văd Delicieux, pentru că este atrăgător, un deliciu vizual, cu o poveste plăcută, blândă, multe cadre din bucătărie, prim-planuri pe mâncarea apetisantă și “salivantă”. O combinație care a funcționat la mine. Iar când camera de filmat înceta să se mai miște, scenele păreau a fi tablouri inundate de lumina caldă a focului și a lumânărilor. Frumos, de seară, de duminică, de oricând.
Pe bune, un film artistic. Pe HBOmax.
